diversitatea care ne uneste

Impresie dupa o săptămână

În timpul unei călătorii, un scriitor (care trăieste încă şi astăzi) întâlneşte lângă o pesteră mai retrasă un necunoscut care îi spune: „cărţile tale mă fac să visez”.
Am început aşa nu fără intenţie. Oriunde te-ai afla şi oricând, o carte dacă o crezi te poate face să visezi.
Noi n-am visat, ci am trăit. Ceea ce am trăit noi poate fi scris într-o carte micuţă, obscură, o carte care ar putea face şi pe alţii să viseze; noi credem ce am trăit pentru că am crezut atunci când am trăit, altfel nu trăiam aceeaşi experienţă. Dar noi, nescriind cartea, suntem singurii care visăm la amintirea de mai ieri.
Timpul şi spaţiul nu mai contează acum; să le lăsăm deoparte, dacă chiar vreţi să aflaţi cum a fost. Călătoriile participanţilor (în special ale celor care şi-au părăsit spaţiul lor şi au ignorat timpul) devin, cu timpul, de-a dreptul fantastice. Am să încerc să vă arăt că nu exagerez prea mult cu acest cuvânt „fantastic”. Fantastic este ceva creat de imaginaţie şi inexistent în realitate. Noi, la Mamaia, în timpul „Diversităţii care (încă) ne uneşte”, am trăit o experienţă creată din imaginaţia noastră, proprie; pe atunci nu era nimic fantastic, dar acum este, pentru că nu mai există în realitatea noastră prezentă, a trecut. Ce ne-am imaginat am trăit în realitate, nu în vis, iar ce am trăit în realitate acum ne imaginăm, visăm.. propriile noastre „cărti” ne fac sa visăm. Asta înseamnă să fi iesit cu adevarat din timp. Pentru un călător care crede, nu timpul, ci întâmplarea contează.
Detaliile despre curs în scrierea mea nu-şi au rostul. Eu -chiar dacă nu obişnuiesc să aştept lucruri de la alţii-, dacă ar fi să spun un lucru la care aveam aşteptări, singurul ar fi o discuţie mai adâncă despre cultura din România care să mă ajute să-mi deschid personal o poartă în acest domeniu; mă aşteptam pentru că vroiam acest lucru. După prima zi (sau jumătate de zi) de curs, ca să fiu sincer, mi se părea că mă aflu deja la un seminar lipsit de substanţă culturală, un seminar gol, insuficient, cu workshop-uri incomplete, care puteau fi altele şi care nu reuşeau să facă o imagine completă asupra temei. Nu inţelegeam, era ceva acolo ce nu pricepeam. În cele din urmă am inţeles de ce totul mi se parea fără sens: eram aşezat faţă în faţă cu mine însumi, dar nu eram nicăieri; împreună cu ceilalţi participanţi eram eu însumi un creator de cultura. Şi asta în trei zile. Să ne imaginăm un lucru: cum ar fi dacă toţi oamenii din România ar trăi pentru propriul destin, pentru Diversitatea prin creaţie proprie, personală, preţ de măcar trei zile? Poarta mi-e(mi-era deja) deschisă..acum cred că se poate, nu mai e scris doar în cărţi. Cultura îi face pe oameni să fie mai diverşi, mai personali, mai ei insisi atunci când o creează, iar în diversitatea aceasta .. e ceva ce nu inţeleg nici acum, e ceva în ea care îi uneşte.

incheierea "eseului etno-cultural"

Oare culturile din Romania (cultura românească-din diferite zone ale ţării-, maghiară, ţiganească etc) mai sunt entice ? şi, pe lângă asta, mai poartă şi nume drept etichetă fără nimiciun fundament. De multă vreme nu au mai fost etnice, dar -cu siguranţă- pot fi; şi putem începe chiar de acum inainte, prin cunoasterea necesitatilor spirituale generaţiei noastre din fiecare parte. Nu e lucru usor, şi nu spune nimeni asta, dar cine altcineva o poate face pentru a ne reda libertatea diversităţii etno-culturale ca s-o respectăm, cine altcineva decat noi cei ce facem parte din ea? Nu mai avem ce proteja de acum încolo, nu mai avem de ce să ne fie teamă pentru că fundamentul nostru cultural nu ni-l mai ştim şi, dacă tot continuăm să apăram ceva ce nu mai există pentru generaţia actuală, atunci cu ce şi cum ne vom mai dezvolta? E clar că trebuie sa ne unim conştiinţele, căci suntem legaţi de experienţe (spirituale) comune. Oare nu aceasta e diversitatea care incă ne mai uneşte, diversitatea pe care trebuie s-o creăm ?
Aici stă adevarata artă a sufletului omenesc. :)
Iar inainte sa raspundem la intrebari, vom continua sa mai studiem unele lucrari, sa mai vizionam anumite filme si sa participam la un seminar de Diversitate care ne uneste.

the dream after tomorrow

Evident, cultura ne deosebeste pe fiecare dintre noi de ceilalţi. O cultură esenţială poate învăţa un om că, individual, face parte din Natură, că poate crea simţindu-se în relatie cu ea căutându-şi propriul său fel de creaţie, şi că nu depinde de ceilalţi, de societate, devenind astfel pe deplin liber în acţiunile sale şi la fel de responsabil pe ele. Ce altceva este o cultură a unui neam, dacă nu un şir nesfârşit de acte creatoare ale oamenilor ? Cultura nu e decat organizarea independentă de celelalte valori ale unui popor -economice, politice etc-
Ca şi un organism, cultura are funcţii: idealuri, credinte şi legi şi aşa mai departe. Ca un fapt spiritual, cultura trebuie simpatizată, căci neîncrederea impiedică dezvoltarea culturii. Dar, ca o mică paranteză intermediară, oare avem o cultura etnică romanească ?

din etno-creatie culturala (continuarea celui dintai)

Lumea pe care o vedem noi, nu este o lume unită, ci una fragmentată/spartă în o mie de bucaţi de către diferitele limbaje şi înţelesuri ale ei, ceea ce ne face să credem uneori că există prăpăstii între popoare şi să ne îndepărtăm şi să ne îndoim de realitatea lor ca făcând parte din lumea noastră. încercarea de a aduce într-un singur loc toate culturile, de a le uni, devine, însă, extrem de periculoasă atunci când diversitatea începe să absenteze/să se sfârşească. Este periculoasă când căutăm doar să ne bucuram de „fructele” unei culturi pentru confortul nostru spiritual, periculoasă când nu creăm şi recreăm culturile din care facem parte. Culturile nu depind una de cealaltă, dar -în orice caz- se influenţează una pe alta, atât într-o singura ţărişoara cât şi de pe un continent pe altul. O cultură nu este mai bună decât alta. în „punctul” Diversităţii Etno-culturale, culturile entice sunt privite obiectiv, egal, căci fiecare în parte vine cu ceva nou, diferit, îmbogăţind lumea tocmai datorită faptului că, în felul ăsta, diversitatea ei(a lumii, a culturilor –un intreg univers) este mai completă.

un prim articol

Eseu etno-cultural

Aceasta e diversitatea etno-culturală de orice fel: un munte înalt (dur şi tolerant) din vârful căruia se văd toate pădurile, toate râurile, toate pajiştile, toate drumurile străbătute de oameni şi de unde se poate observa o intreagă interconexiune (armonizată sau nearmonizată) între toate lucrurile create cu toate misterele şi limbajele lor neînţelese.
începând acest eseu mă simt dator să-i pun un nume, dar ştiu ca numele nu contează asa mult, dată fiind diversitatea pe care trebuie s-o poarte în el, asadar, e un eseu neetichetat. Ramân însă la „eseu etno-cultural”.
Mergem înainte privind înapoi (întotdeauna privim trecutul altor generaţii). Când vorbim de o cultură, pornim de la spiritul generatiei noastre care, fără indoială, e deosebit de al celorlalte. Diferenţierea se poate face prin necesitatea experienţelor spirituale de alta dată cu cele de acum, şi, bineînţeles, nu prin etichetarea trecutului unei culturi etnice.

Pe parcursul scrierilor, am sa mai pun cate un video pe care mi-ar placea sa-l vizioneze cititorii. Videoclipul acesta se numeste "What would it like" si este impartit in trei pentru ca este destul de lung. Si asa vor fi, probabil, si altele care vor urma.